Pentru ce miza se lupta Atena cu creditorii?

Este 23 ianuarie si nu avem inca un acord intre Atena si creditorii sai privati. Dar nu acesta este lucrul care ma surprinde. Ceea ce ma surprinde este fermitatea cu care Atena alaturi de FMI si Comisia Europeana insista asupra termenilor unui eventual acord.

Mi-e dificil sa inteleg exact care este miza incercarilor de a forta o implicare a sectorului privat in restructurarea datoriei publice a Greciei. Potrivit estimarilor oficiale, in termeni absoluti este vorba de o economie anuala de aproape 5 miliarde EUR in dobanzi pe care Atena nu le va mai plati. In termeni relativi este vorba de o reducere a proportiei datoriei publice a Greciei in raport cu produsul intern brut de la 160% acum la 120% in 2020.

Sa uitam pentru moment ca toate prognozele facute la Atena sau Bruxelles pe parcursul ultimilor doi ani s-au dovedit eronate, si atunci intrebarea este: va arata peste mai putin de o decada Grecia solvabila cu o datorie publica de 120% din PIB? Notati ca Italia afiseaza aceasta cifra chiar la acest moment, si Italia este deja de ceva timp unul din actorii principali in filmul crizei zonei euro. Notati de asemenea ca dezbaterile aprinse de la Washington se centreaza pe scenariul unei crize monumentale in piata bondurilor guvernamentale americane, iar aceste dezbateri iau in calcul iminenta unei datorii publice de 120% din PIB. Aceste temeri exista chiar daca Statele Unite beneficiaza inca de cea mai importanta moneda de rezerva la nivel global.

Implicarea sectorului privat in restructurarea datoriei publice a Greciei va reduce probabilitatea unei catastrofe imediate, dar in schema mare a lucrurilor Grecia ramane insolvabila si cazul unui default suveran la fel de credibil precum in urma cu cateva luni. Autoritatile europene vor obtine foarte putin din fortarea creditorilor privati ai Atenei, si asta in schimbul unui risc enorm. Riscul este ca investitorii sa perceapa precedentul si sa abandoneze in masa detinerile de bonduri guvernamentale ale altor state periferice si semi-periferice ale blocului percepute ca fiind tentate sa forteze la randul lor o restructurare a datoriilor suverane cu o implicare semnificativa a sectorului privat.

Berlinul sustine in continuare ca Grecia a fost exceptia, dar investitorii percep altfel. Este motivul pentru care dobanzile suverane ale Portugaliei au explodat dupa anuntul retrogradarilor multiple facut de S&P pe 13 ianuarie (vedeti "Grecia ramane exceptia - oare?; 19 ianuarie). Este de asemenea motivul pentru care, ca si in cazul Greciei, volumul notional al CDS-urilor aferente Portugaliei continua sa scada. Daca Atena reuseste sa asocieze atributul "voluntar" unui acord cu creditorii sai privati, ce sens mai are pentru investitori sa cumpere protectie in cazul detinerilor de bonduri portugheze?

Si apoi, sunt Spania si Italia. Daca negocierile cu creditorii privati ai Greciei au fost atat de turbulente, va puteti imagina cum vor arata discutiile cu creditorii Italiei la un volum total de bonduri guvernamentale de aproape 2 trilioane EUR?